Întrebare
Dragostea înseamnă
pasiune, obsesie, un lucru fără de care nu poţi trăi. Iubeşte cu
toată fiinţa ta.
Găseşte pe cineva pe care să-l iubeşti nebuneşte
şi care să te iubească la fel. Cum îl găseşti? Uită de raţiune şi ascultă-ţi
inima. Nu îţi aud inima. Asumă-ţi riscurile şi dacă vei fi
rănită o să-ţi revii. Pentru că, într-adevăr nu are
rost să trăieşti făra să fi cunoscut iubirea. Să treci prin
viaţă fără să fi iubit cu adevărat, însemnă că ai trăit in
zadar. Trebuie sa iubeşti. Pentru că dacă nu ai iubit,
atunci nu ai trăit.
Când iubeşti şi
nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi
cu nimic obiectul iubirii - fără nici o vină că el nu te
iubeşte - ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.
L-am întrebat o dată cum iubeşte el şi mi-a răspuns... că nu iubeşte. Nu îl cred, nu
vreau să cred asta, spune că nu iubeşte ca să se apare într-un fel de ceea ce
simte, de ceea ce s-ar întâmpla dacă s-ar lăsa pradă sentimentelor. Parcă luptă
cu propriile temeri ascunzându-le în suflet. Îşi înfruntă trecutul,
sentimentele, trăieşte în umbra oamenilor care i-au lăsat o oarecare dezamăgire
în suflet. Gândeşte complicat, simte în cel mai complicat mod totul, trăieşte
intens fiecare clipă, azi simte într-un fel... mâine în alt fel.
Cu cât iubim mai puţin şi pretindem ca celălalt să ne iubească, cu atât suntem mai puţin apţi să fim iubiţi, mai puţin
plăcuţi şi ne închidem tot mai mult în noi, devenim irascibili. Chiar dacă
cineva ne abordează cu iubire, ne este frică, pentru că în fiecare iubire
există posibilitatea de respingere, retragere. Te gândeşti atunci că nimeni nu
te iubeşte, pui la îndoială iubirea celuilalt, o suspectezi, te aperi într-un
fel, nu laşi pe nimeni să te iubească şi la rândul tău nu iubeşti pe nimeni.
Atunci
apare acea frică, te simţi izolat, singur... simţi că vrei să fi singur, te
adânceşti în muncă sau în orice îţi distrage atenţia de la ceea ce îţi provoacă
frică.
Cert este că e atent când face orice
lucru, analizează mult, nu ştii la ce să te aştepţi de la el.
Mă atrage într-un mod inexplicabil, e
o enigmă vie, pe care în sinea mea, aş vrea să o dezleg.
În
lipsa lui, mă agăţ de amintiri, pentru că ştiu că nu mi le poate lua nimeni.
Stau
şi ascult piesele noastre, care ne-au unit cândva, mă uit la pozele cu noi...
fac asta ca să îl simt mai aproape, îl descopăr în poze din nou şi din nou, e
altul de fiecare dată, mi se pare nefiresc că nu îl recunosc, când suntem
împreună e într-un fel... e aşa cum îmi doresc şi îl ştiu, cel puţin aşa cred,
iar când pleacă din nou... parcă e altul. Ploaia... era prezentă de fiecare
dată când pleca... parcă simţea durerea mea şi plângea alături de mine.
Nu există secundă în care să nu mă gândesc
la el, la ce face, oare e bine? Aştept cu nerăbdare orice semn de la el în
fiecare zi, iar când trec zilele, săptămânile şi nu dă nici un semn, simt
sufletul atât de trist, fără nici o putere, un gol... cine oare ar putea să mă
înţeleagă?
Chiar
şi aşa el îmi dă putere să merg mai departe, să continui în lumea asta fără
nici un rost. În braţele lui am descoperit o altă lume, am găsit o altă faţă a
fericirii, am învăţat să respir un alt aer.
E
tare greu să înţelegem rostul vieţii, adevăratul ei sens, poate doar când ne
apropiem de sfârşit începem să pricepem cum se trăieşte, şi atunci... e prea
târziu, poate…
De
multe ori adorm plângând, gândindu-mă la el... oare ce face, el se gândeşte la
mine? Îmi simte lipsa, simte lipsa nopţilor şi a dimineţilor în care adormeam
şi ne trezeam unul în braţele celuilalt?
Îmi
erau atât de dragi dimineţile când mă puteam bucura de priveliştea chipului său
luminat de atâta linişte, îmi erau dragi dimineţile când clipele treceau încet
în timp ce mă lăsam învăluită de frumuseţea trupului său gol, de mirosul lui,
de amintirile nopţii...
,,Cine îţi spune dimineaţa, te iubesc, te
iubesc”, sau,,Cine îţi spune la culcare, somn uşor eu îţi doresc”?... cu aceste
cuvinte ne alintam dimineaţa şi seara... mi-e dor să aud aceste cuvinte, atât
de dor...
Vreau
să îl am aproape, să îl strâng în braţe, să îl sărut, să ne contopim amândoi
într-un sărut pasional, să ne îmbătăm cu dragostea ce ne îmbrăţişa toată
noaptea iar dimineaţa, ne trezeam îmbrăţişaţi şi o luam de la capăt. Îl sărut
în vis şi în gând, pe frunte, pe obraji, pe ochi... pe buze nu, fiindcă îmi e
teamă să nu îl ard din dragoste.
