Kessy Ellys Nycollas - Păreri despre o întâmplare

VULPEA CÂND NU AJUNGE LA STRUGURI ...
SPUNE CĂ SUNT ACRII!

Când cineva, care pâna mai ieri îți lingea obrazul, începe să te scuipe, iubește-l! Nu te supăra pe neputința lui de a se comporta altfel.

Înțelege-l dor că a salivat atât de mult încât a început să îi curgă balele...și, ca să nu i se strige ,,BĂLOSULE''...a ales să te  scuipe...dând dovada unei persoane inteligente și cu un moral net superior ție! 

Ce zici ? Îmi dai dreptate? 

Până ieri lingeai obrazul 

Astăzi ai schimbat macazul!

Ai tras pe linia moartă

Crezi probabil că-i mai dreaptă?

Până ieri apreciai 

Azi detești cu vehemență

Ieri ce logică aveai?

De ești plin de opulență? 

(ÎN CAZUL NOSTRU ,,OPULENȚĂ,,  ESTE FOLOSITĂ VARIANTA 1)

1 -(opulență = mizerie,pauperitate,penurie,pauperism)

2 -( opulènță = abundență,belșug, bogăție, îmbelșugare,îndestulare,prisos)

                                                                                                    KEN

                                                                             01082018 / Bumbești Jiu

Kessy Ellys Nycollas - România - Viața mea, e vița mea!

                         Viața mea, este a mea!

    După ani mulți în care m-am străduit să ,,încap într-o cutie” doar ca să fiu pe place celor din jur, am ajuns să înțeleg că viața mea este a mea, nu a lor și că, doar trăită așa cum simt eu, este trăită, restul a fost doar mimată. Greu am înțeles că autenticitatea este cea mai valoroasă comoară a omului. Suntem aici ca să ne urmăm propria cale și să trăim în acord și bună înțelegere cu vocea noastră interioară.

    Nu trebuie să fie treaba nimănui felul în care alegem să trăim. Nu trebuie să ne lăsăm influențați de părerile și dorințele partenerului, prietenilor, colegilor și nici măcar de dorinţele părinților. Nu permite-ți presiunii sociale să vă coordoneze viața, să vă dicteze alegerile, să vă controleze gândurile, dorințele, atitudinea sau comportamentul.

    Nu trebuie să intre în atribuțiile altora ce job ți s-ar potrivi, unde trebuie să trăiești, cum și în ce mod alegi să trăiești (singură sau căsătorită), dacă să ai copii s-au nu...

     M-am lăsat influențată multă vreme de părerile celor din jur și am trăit cu teama de gura lumii, ajungând să descopăr că am trăit o viață care nu era a mea neavând nimic de-a face cu felul meu de a fi, cu dorințele și visurile mele, cu autenticitatea mea. Am trăit pur și simplu ca o copie a celor din jurul meu iar viața mea nu mi-a aparținut, nu a fost a mea, nu am trăit cu adevărat.

    Am ajuns la o vârstă. Sunt mamă și bunică și dacă până acum mi-am lăsat viața în mâinile societății, a soțului, fiind forțată de situații și împrejurări, de acum am devenit neascultătoare. Simt că mă sufoc sub presiunea celor care vin să îmi dea sfaturi, să îmi impună unele lucruri, să îmi arate drumurile despre care cred ei că sunt ale mele. Refuz categoric să mai execut. Refuz să mai merg pe drumuri care nu îmi aparțin. Refuz părerile care îmi impun. Ascult părerile celor din jur dar nu mă supun lor. Prefer să îmi asum și riscuri și responsabilități dar să simt că fac ceea ce mă face să mă simt eu, autentică și liberă.

    Consider că a face ceea ce simt este un drept al meu personal și nu permit nimănui să mi-l încalce. Vreau să fiu așa cum îmi doresc, să merg unde îmi doresc, să mă îmbrac așa cum mă simt cel mai bine, să dorm când vreau, să cânt dacă vreau, să plâng când sufletul dă pe dinafară, să scriu, că pictez, să călătoresc și de ce nu, să iubesc.

    Nu voi întreba pe nimeni dacă este mulțumit sau nu de ceea ce fac și cum aleg să fiu iar dacă unora nu le place este problema lor nu a mea. Eu nu mă amestec în viața nimănui, nu mă impun, nu îmi spun părerea. Știu că ar fi inutil și că mi-aș face rău atât mie cât și celuilalt.

    Am ajuns să am puterea, să nu mai permit nimănui să îmi devieze calea, să îmi schimbe direcția.

Îmi amintesc cu stupoare și acum, deși au trecut câţiva ani, cum, fiind alături de cineva a îndrăznit să îmi spună: ești cu mine, faci ca mine! Wooow! L-am privit atentă dar am tăcut pentru o scurtă vreme apoi i-am spus: asta să o crezi tu! Nu știi puiule cu cine ai dea face! Îmi pare rău pentru tine. Dacă cei din jur îți spun Generalul, în fața mea eşti doar Colonel. Eu nu mai ascult de multă vreme ordinele nimănui. Când eu îmi doresc cu adevărat ceva, nimeni și nimic nu mă poate împiedica să îmi realizez acel vis.

    Îmi urmez visurile și fac doar ce îmi doresc eu să fac.

    Mulți oameni au încercat să râdă de visurile mele, să îmi spună că nu voi reuși încercând să mă tragă în jos sau să mă facă să mă abat de la calea mea dar nu au reușit. Am preferat să risc totul, să pierd totul, să o iau de la cap ori de câte ori a fost nevoie și am demonstrat că am reușit pentru că fac ceea ce simt că pot să fac și fac ca visul meu să se realizeze spre surprinderea lor. Am râs la urmă iar râsul meu a fost de bucurie şi satisfacție. Nu am putut să fac pe plac nimănui. Am făcut exact ce am simțit iar când am dat greș, pentru că se mai întâmplă uneori și astfel de lucruri, am avut tăria să îmi redresez corabia visurilor pierdute, să mi le transfer în corabia speranței cu care, apoi, am ajuns la destinația dorită.

    Nu iubesc grupurile care impun. Nu pot să accept când cineva încearcă să mă dirijeze pe un alt drum spunându-mi că eu nu sunt pe cel bun. Am încăpățânarea să cred că fiecare om poate fi unic, poate fi el însuși și că nu doar în turmă și respectând turma și ciobanul poți să ajungi undeva... Prefer să ajung să nu fiu acceptată de grupuri dar nu voi accepta să îmi sufoc vocea interioară. Acea voce știe cel mai bine ce mi se potrivește, este cea mai cinstită cu mine și tot ea îmi spune să nu mă necăjesc atunci când un grup nu mă acceptă pentru că oricum nu avea valori cu care să rezonez. De fiecare dată când am hotărât să merg pe drumul meu, să fiu aşa cum simt eu că sunt, am găsit și oamenii pe aceeași lungime de undă cu a mea și alături de ei am simțit că viața mea este împlinită.

    Eu sunt eu! Sunt așa cum sunt și nu mă voi lăsa schimbată, influențată, modelată, transformată de cei care cred că ,,ei știu mai bine totul” sau de cei care au tupeul să îmi spună că prin comportamentul lor nu fac ceva rău, îmi vor doar binele.

    Oamenii care încearcă să te conducă pe un drum al lor, sunt oamenii care vorbesc prin prisma propriilor eșecuri și renunțări, limitări, frustrări și frici dorind să te conducă către propriile lor așteptări și dorințe egoiste.

Kessy Ellys Nycollas - România - CONFESIUNILE MELE, partea a- III-a

    Cu ani în urmă, când mă aflam în suferinţă, credeam că acolo lumea se va sfârşi... că nu ar putea exista nimic mai rău şi că de fapt toate sunt întoarse împotriva mea.

    Trecând anii peste mine şi necazurile mele, am ajuns să înţeleg că de fapt nimic nu este întâmplător, nimic nu se întâmplă aşa... degeaba... şi am învăţat să accept şi să recunosc că am şi eu partea mea de vină. Deci. Sufăr, suport consecinţele greşelilor proprii şi nu uit ca de fiecare dată să îmi promit solemn că nu o să se mai repete pentru că mă voi schimba, invătându-mi lecţia... şi spunându-mi că aici se încheie un capitol al vieţii, că voi deschide un altul nou şi că voi merge mai departe... bazându-mă pe bagajul de cunoştinţe acumulate.

    Sunt o fire extrem de hotărâtă şi niciodată nu am acceptat sfaturi, păreri pentru că eu nu pot asculta de alţii... nu le pot accepta scenariile considerând că doar eu pot să ştiu ce ar fi mai bine pentru mine.

    Riscul reuşitelor sau al nereuşitelor a fost al meu şi am avut  puterea să mi-l asum... ne căutând vinovaţi sau ţapi ispăşitori.

    Nu pot spune că de fiecare dată am ales corect sau am făcut exact ce trebuia ca să îmi fie bine... însă din greşeli am învăţat... nu m-am lăsat doborâtă de povara lor... ba chiar am devenit şi mai puternică.

    Niciodată greutăţile nu m-au speriat. Din contră am devenit şi mai ambiţioasă şi cu mult mai multă încredere în mine.

    Sunt omul care nu ştiu să ceară ajutorul... iar lacrimile, regretele, suspinele, eşecurile şi înfrângerile le ascund foarte bine în interior, ferite de privirile iscoditoare ale celor care nu mă scapă din ochiii,încercând să mă copieze crezându-mă mereu fericită... ne ştiind nici unul dintre ei ce luptă grea se duce în interiorul meu pentru că am ştiut mereu să afişez aceeaşi privire senină şi strălucitoare...

    Viaţa m-a învăţat să lupt, să mă ridic singură după fiecare cădere şi să o iau de la cap iar şi iar.

    Nu am căutat să îmi descarc sufletul în faţa nimănui doar cu scopul de a fi compătimită... ci am încercat intodeauna să arăt putere şi să transmit celor capabili să observe, o pildă, o învăţătură... şi să ştiţi că puţini au fost care au reuşit să mă cunoască... să îmi descopere slăbiciunea.

    Aparent sunt o femeie cu care poţi urni munţii din loc.În realitate însă... fără iubire... fără un suflet de care să mă simt legată şi alături de care să mă simt întreagă,  nu sunt bună de mai nimic.

    Atunci când iubesc pe cineva, iubesc într-un mod destul de greu de înţeles şi pentru mine, dar iubesc fără nici o condiţie. Iubesc doar cu un scop poate. Scopul de a avea sursa de reîncărcare energetică...

    În fine. Sper că tot ce a fost mai greu şi mai greu a trecut. Undeva în zorii dimineţilor mele soarele încearcă timid să răsară şi, pe strada mea,... iar eu privindu-l pentru a nu ştiu câta oară, mă îmbărbătez singură spunându-mi că voi supravieţui şi de această dată.

    Şi ceea ce este cel mai important pentru mine... a ajuns să fie ideea că nu voi mai încerca să îmi caut jumătatea... deoarece alături de o jumătate falsă... nu voi reuşi niciodată să fiu un întreg...

    Eu sunt un întreg... aşa am fost născută... un întreg. Am putut să fiu şi femeie... am înlocuit şi bărbatul care doar îşi mima bărbăţia... în schimb îmi era cea mai grea povară.

    Nu vă mai plângeţi de singurătate. E mult mai bine să fii singură şi fără obligaţii... decât singură în doi și incărcată cu poveri care nu iți apartin.

                                   II

    Știu că este mult mai simplu să arunci vina pe tovarășul de viață, disprețuindul și acuzându-l că te-a lăsat singură să lupți pentru relația voastră iar el ți-a aruncat la coșul de gunoi toate eforturile tale.

    Crezi că ai dreptate?

Ok, dar să nu uiți de lecțiile invățate! Este normal să îți pară rău de timpul irosit,de visele care nu au ajuns să se înfăpuiască,de inima rănită dar nu este admis să urăști.Este totuși omul pe care l-ai iubit și căreia ai toate motivele să îi mulțumești.Alături de el ai învățat lucruri folositoare despre oameni și relații.

    Eu am învățat că în iubire nu pierde și nu câștigă unul singer.De cele mai multe ori ambi pierdem ,ambi câștigăm iar despărțirea este dureroasă în egală măsură.Timpul pierdut iubind persoana nepotrivită este timpul amândurora.Inițial s-a crezut din ambele părți  că viitorul va fi unul fericit.

    Sinceritatea este cea mai importantă într-o poveste de iubire.Deschiderea și curajul de ai spune toate problemele și nemulțumirile, chiar și atunci cănd chiar și ție ți se par prea puțin ortodoxe va face ca lucrurile să de îndrepte și să intre pe un făgaș normal.Doar cu iubirea nu vom reuși niciodată să ținem în funcțiune o relație.Ea este ingredientul care condimentează și care trebuie folosită in doză mare pentru a i se face simțit gustul dar niciodată nu va putea înlocui toate  celelalte ,,ingrediente” necesare.Pe lângă iubire mai este nevoie de înțelegere ,răbdare,tandrețe,comunicare și dorința de a face ca relația să mearga bine.

    O greșeală este aceia cănd te comporți urăt apoi îți ceri scuze și îi spui că îl iubești.Mulți oameni nu înțeleg că  inimile se sfărâmă în mii de părticele sub povara vorbelor grele și nu se pot vindeca cu scuze și păreri de rău.Așa suntem noi oamenii.Din vorbe grele ne putem îmbolnăvii,din vorbe frumoase nu ne putem vindeca.După o conversați dură în care se folosesc vorbe necugetate este greu sau imposibil să mai fii cel dinainte.Ele reapar în memorie exact cănd te aștepți cel mai puțin.

Kessy Ellys Nycollas - România - CONFESIUNILE MELE. partea a-II-a

Dar tânjesc după iubire. Aştept de când mă ştiu să întâlnesc o persoană care să îmi spună, TE IUBESC, aşa cum eşti. Voi fi lângă tine mereu... şi aici vreau să precizez din nou că nu mă refer la îndrăgostire ci la o iubire pură aşa cum şi Dumnezeu ne iubeşte pe toţi.

    Şi iată că în acest moment am găsit singură o explicaţie.

    Şi Dumnezeu ne iubeşte, îi simţim iubirea însă nici nu îl avem alături şi nici nu l-am văzut niciodată.

    De acum înainte voi căuta să îmi educ mintea în aşa fel încât să înţeleagă că oricare dintre persoanele care au făcut s-au fac parte încă din viaţa mea... mă poartă în gânduri mă evidenţiază în rugăciuni chiar dacă mie nu îmi fac cunoscută asta... pentru că altfel nu reuşesc să foc o schimbare cu mine însămi.

    Mereu îmi promit că nu o să mai fie o altă dată viitoare în care să procedez la fel dar de fiecare data, dau greş... şi ajung tot în situaţia mea, bine cunoscută... bine învăţată în atâţia ani.

    Degeaba îmi promit că data viitoare o să procedez altfel şi nu o să mai repet acelaşi scenariu...

    Mă trezesc pur şi simplu din nou luată de val şi îmi spun: ei, asta e... sa întâmplat din nou... exact ceea ce ştiam eu mai bine... fără să îmi pun întrebarea, înainte, dacă fac rău sau nu...

    Uneori mă gândesc că voi trăi momentul... dacă voi fi fericită sau nu, nu este niciodată o întrebare de început... pentru că măcar atât am învăţat... şi anume că... fericirea este relativă şi de faţadă...

    Cu ea se începe iar pe parcurs se diminuează... niciodată nu creşte... cred că este o chestie matematică... de invers proporţional...

    La început simt că acea persoană merită să mă aibă în viaţa ei... pentru că merită pur şi simplu acest lucru... nu pentru faptul că ar putea să mă facă fericită până la adânci bătrâneţi...

    La un moment dat... când deja am puterea să îmi schimb comportamentul... las furia din mine să vorbească în locul meu... dar şi ea cedează şi predă ştafeta suferinţei... care este mult mai pricepută şi face ca regretele să dispară... transformând foarte repede dezamăgirea în satisfacţie şi punând totul pe seama unei noi lecţii de viaţă.

    Mă opresc în loc, îmi imaginez că am în faţa mea persoana care mi-a provocat suferinţa şi îi spun cu zâmbetul pe buze... deşi în suflet doare, doare tare... ei bine, gata. Totul ia sfârşit aici că doar nu o să sufăr la nesfârşit pentru tine. Sunt capabilă încă să stau în picioare chiar dacă mi-ai adus destulă descurajare şi nesiguranţă... Mă întorc la fel de zâmbitoare continuând să îi declar... că încă mai ştiu să merg mai departe. Drumul meu nu se sfârşeşte aici şi acum.

    Intodeauna am fost considerată o femeie puternică şi cu capul pe umeri şi chiar sunt Pentru asta nu voi rămâne niciodată agăţată de greşelile mele. Voi lăsa trecutul în urmă pentru că acolo îi stă  cel mai bine, îi este locul.

    Ceva ce a trecut poate fi considerat că nu mai există şi că doar amintirile ne fac să ne întoarcem iar şi iar... iar eu refuz categoric să mai trăiesc din amintiri, preferând să trăiesc fiecare moment, fiecare zi pentru că ele ne formează prezentul... trecutul nu mai este... iar viitorul nu va şti nimeni dacă va veni.

    Acum  este cel mai important moment.

    Viaţa este o călătorie... pe care trebuie să învăţăm să o savurăm pas cu pas, clipă cu clipă... şi cel mai important... să o acceptăm aşa cum vine... cu bune şi rele... chiar dacă poate aduce şi suferinţă.Şi ea este necesară... pentru că doar suferinţa ne ajută să ne înălţăm spiritual.

    Nimic nu durează o eternitate... ci alternează...

    După o satisfacţie, o bucurie... trebuie să ne aşteptăm şi la lovitura de graţie.Cu ea se echilibrează balanta vieţii. Dacă am fi mereu fericiţi am uita să ne plătim fericirea. Am uita să mulţumim celui care a fost lângă noi şi ne-a ajutat să o trăim... aşa că tot el, Dumnezeu, ne dă şi ne ia... atunci când noi uităm să Mulţumim... şi ceea ce am observat a fost faptul că exact atunci când totul pare să fie perfect... să meargă ca pe roate... trebuie să fiu pregătită pentru o nouă încercare... motiv care m-a făcut să înţeleg că drumul către fericire nu ar putea fi numit drum dacă nu ar fi plin de diverse obstacole şi dezamăgiri.