Etichete

duminică, 19 august 2018

Kessy Ellys Nycollas - România - ...Să înțeleagă




…Să înțeleagă


,,Omul tău nu este acela cu care te simți bine,ci acela fără de care te simți rău''.-                   Erich Maria Remarque -
Nu are cum să-nţeleagă cât de mult înseamnă pentru mine, nu poate să spună că nu simte nimic ... spune că îi este dor , şi totuşi a doua zi e altfel, parcă nu e el... nu o să ştie niciodată cât de dureros e dorul!
   Am crezut că este al meu dar de multe ori privesc pe drumul meu şi îmi dau seama că sunt singură din nou, totul în jur este cenuşiu. Poate în adâncul sufletului mă gândesc că nu are aceleaşi sentimente pentru mine şi totuşi nu renunţ, sentimentele mele sunt prea puternice şi cred în el, în noi şi sper...
Ce v-a mai urmă, ce v-a fi mai târziu? Închid ochii să îl simt alături şi mi-e frică de viaţă, de viitor, de necunoscut, pentru că nu e lângă mine...
    Am căzut de multe ori în abis, încercând să îl caut, să îl regăsesc, dar vrea să fie de negăsit uneori. Nu-l mai văd, nu-l mai aud, îl chem... dar degeaba Unde e oare? Uneori mă tem să mai zâmbesc, mă tem să mai cred, mă tem să mai văd, mă tem să îl mai chem.
Am simţit de fiecare dată fluturi în stomac atunci când îl vedeam, când îl simţeam aproape, atunci când atingerea lui îmi binecuvânta pielea ce ardea de dorinţă, doar o clipă, doar o secundă şi îmi ajungea pentru o veşnicie. Vroiam să se oprească timpul în loc, să fim doar noi.
     Fiecare atingere a lui mă făcea să tremur aşa cum o floare este alintată de picăturile de rouă, fiecare sărut al lui îl simţeam ca atingerea delicată a unei proaspete flori de primăvară, trupurile noastre se uneau, se unduiau aşa cum apa inundă graţiosul nisip, şoaptele lui suave mi se păreau adieri răcoroase ale unei brize... Totul era atât de perfect!


Kessy Ellys Nycollas - România - Intrebare




Întrebare

Dragostea înseamnă pasiune, obsesie, un lucru fără de care nu poţi trăi. Iubeşte cu toată fiinţa ta. Găseşte pe cineva pe care să-l iubeşti nebuneşte şi care să te iubească la fel. Cum îl găseşti? Uită de raţiune şi ascultă-ţi inima. Nu îţi aud inima. Asumă-ţi riscurile şi dacă vei fi rănită o să-ţi revii. Pentru că, într-adevăr nu are rost să trăieşti făra să fi cunoscut iubirea. Să treci prin viaţă fără să fi iubit cu adevărat, însemnă că ai trăit in zadar. Trebuie sa iubeşti. Pentru că dacă nu ai iubit, atunci nu ai trăit.
replică din filmul artistic Întâlnire cu Joe Black
Când iubeşti şi nu eşti iubit ori suferi în tine însuţi, şi nu-ţi împovărezi cu nimic obiectul iubirii - fără nici o vină că el nu te iubeşte - ori, dîndu-i de-nţeles că-l iubeşti, te expui ridicolului.
     L-am întrebat o dată cum iubeşte el şi  mi-a răspuns... că nu iubeşte. Nu îl cred, nu vreau să cred asta, spune că nu iubeşte ca să se apare într-un fel de ceea ce simte, de ceea ce s-ar întâmpla dacă s-ar lăsa pradă sentimentelor. Parcă luptă cu propriile temeri ascunzându-le în suflet. Îşi înfruntă trecutul, sentimentele, trăieşte în umbra oamenilor care i-au lăsat o oarecare dezamăgire în suflet. Gândeşte complicat, simte în cel mai complicat mod totul, trăieşte intens fiecare clipă, azi simte într-un fel... mâine în alt fel.
     Cu cât iubim mai puţin şi pretindem ca celălalt să ne iubească, cu atât suntem mai puţin apţi să fim iubiţi, mai puţin plăcuţi şi ne închidem tot mai mult în noi, devenim irascibili. Chiar dacă cineva ne abordează cu iubire, ne este frică, pentru că în fiecare iubire există posibilitatea de respingere, retragere. Te gândeşti atunci că nimeni nu te iubeşte, pui la îndoială iubirea celuilalt, o suspectezi, te aperi într-un fel, nu laşi pe nimeni să te iubească şi la rândul tău nu iubeşti pe nimeni.
Atunci apare acea frică, te simţi izolat, singur... simţi că vrei să fi singur, te adânceşti în muncă sau în orice îţi distrage atenţia de la ceea ce îţi provoacă frică.
          Cert este că e atent când face orice lucru, analizează mult, nu ştii la ce să te aştepţi de la el.
          Mă atrage într-un mod inexplicabil, e o enigmă vie, pe care în sinea mea, aş vrea să o dezleg.
În lipsa lui, mă agăţ de amintiri, pentru că ştiu că nu mi le poate lua nimeni.
   Stau şi ascult piesele noastre, care ne-au unit cândva, mă uit la pozele cu noi... fac asta ca să îl simt mai aproape, îl descopăr în poze din nou şi din nou, e altul de fiecare dată, mi se pare nefiresc că nu îl recunosc, când suntem împreună e într-un fel... e aşa cum îmi doresc şi îl ştiu, cel puţin aşa cred, iar când pleacă din nou... parcă e altul. Ploaia... era prezentă de fiecare dată când pleca... parcă simţea durerea mea şi plângea alături de mine.
     Nu există secundă în care să nu mă gândesc la el, la ce face, oare e bine? Aştept cu nerăbdare orice semn de la el în fiecare zi, iar când trec zilele, săptămânile şi nu dă nici un semn, simt sufletul atât de trist, fără nici o putere, un gol... cine oare ar putea să mă înţeleagă?
   Chiar şi aşa el îmi dă putere să merg mai departe, să continui în lumea asta fără nici un rost. În braţele lui am descoperit o altă lume, am găsit o altă faţă a fericirii, am învăţat să respir un alt aer.
   E tare greu să înţelegem rostul vieţii, adevăratul ei sens, poate doar când ne apropiem de sfârşit începem să pricepem cum se trăieşte, şi atunci... e prea târziu, poate…
   De multe ori adorm plângând, gândindu-mă la el... oare ce face, el se gândeşte la mine? Îmi simte lipsa, simte lipsa nopţilor şi a dimineţilor în care adormeam şi ne trezeam unul în braţele celuilalt?
   Îmi erau atât de dragi dimineţile când mă puteam bucura de priveliştea chipului său luminat de atâta linişte, îmi erau dragi dimineţile când clipele treceau încet în timp ce mă lăsam învăluită de frumuseţea trupului său gol, de mirosul lui, de amintirile nopţii...
    ,,Cine îţi spune dimineaţa, te iubesc, te iubesc”, sau,,Cine îţi spune la culcare, somn uşor eu îţi doresc”?... cu aceste cuvinte ne alintam dimineaţa şi seara... mi-e dor să aud aceste cuvinte, atât de dor...
   Vreau să îl am aproape, să îl strâng în braţe, să îl sărut, să ne contopim amândoi într-un sărut pasional, să ne îmbătăm cu dragostea ce ne îmbrăţişa toată noaptea iar dimineaţa, ne trezeam îmbrăţişaţi şi o luam de la capăt. Îl sărut în vis şi în gând, pe frunte, pe obraji, pe ochi... pe buze nu, fiindcă îmi e teamă să nu îl ard din dragoste. 


Kessy Ellys Nycollas - România - Marturisiri



Mărturisiri

"Când te-am văzut, mi-a fost teamă să mă întâlnesc cu tine. Când te-am întâlnit, mi-a fost frică să te sărut. Când te-am sărutat, mi-a fost teamă să te iubesc. Acum, când te iubesc, mi-e frică să nu te pierd." Anonim
 I-am mărturisit de atâtea ori tot ce există în mine mai curat, prin cuvintele pure, alese într-un moment de linişte al sufletului meu şi totuşi mi-a fost de fiecare dată frică să îi spun, “Te iubesc”, parcă într-un fel simţeam că nu vrea să audă asta, că dacă aş fi spus-o direct, l-aş fi îndepărtat, că în final l-aş fi pierdut.
    Mi-a atins inima prin atâtea căi, doar de el ştiute, mi-a fost de multe ori alături, de multe ori indirect, când mă simţeam la pământ, când aveam atâta nevoie de el. Mi-a vindecat sufletul, m-a făcut să nu mai văd totul negativ, îmi însenina fiecare clipă  plină de supărări, iar în momentele când simt absenţa lui, aceasta mă supune torturii, îi văd chipul în multe secvenţe din zi... îmi lipseşte. Gândul meu în fiecare zi zboară la el... oare ce face? e bine? se gândeşte şi el la mine?
 Tot timpul mi se  pare că păşeşte încet alături de mine,mi-e atât de dor de el... Am plâns când a plecat, m-am bucurat când s-a întors. Fără el timpul, a cărui scurgere o preţuiam când eram împreună, pentru singurătatea mea acum, nu e decât cel mai trist tovarăş... Mi-e dor şi toate dor fără el.
Multe gesturi precum o îmbrăţişare tandră, un sărut furat, o privire, chiar şi simplul fapt să stai într-un leagăn, să te ţii de mână, să te săruţi, să auzi greierii în prag de seară, să priveşti licuricii, să priveşti o căprioară cum îşi strigă puiul... lucruri atât de mărunte... contează mult, toate acestea se numesc IUBIRE. Emoţia este prezentă şi deşi el e din nou departe, (mă despart de el foarte greu de fiecare dată când ştiu că nu o să mai fie lângă mine, că n-or să mai fie sărutări şi mângâieri tandre pentru multă vreme) şi totuşi... continuu să visez.E ceva ce îmi spune să nu renunţ, să merg mai departe, e ca un vis din care nu vreau să mă trezesc, simt că mai e o speranţă, speranţa moare ultima, cum se spune. Visele ne sunt aripile sufletului, ele ne pot reda libertatea chiar şi în cea mai întunecată lume.
Oricât m-aş lupta, nu vreau şi nici nu pot să renunţ la iubire, iubirea pentru el. Continuu să visez, să devin o absurdă visătoare, să îl întâlnesc, să îl am în vise şi în gânduri, pentru că tot pe el l-aş iubi... pur şi simplu,indiferent de orice altceva mi-ar oferi Universul.   

miercuri, 1 august 2018

Kessy Ellys Nycollas - Păreri despre o întâmplare


VULPEA CÂND NU AJUNGE LA STRUGURI ...
SPUNE CĂ SUNT ACRII!

Când cineva, care pâna mai ieri îți lingea obrazul, începe să te scuipe, iubește-l! Nu te supăra pe neputința lui de a se comporta altfel.

Înțelege-l dor că a salivat atât de mult încât a început să îi curgă balele...și, ca să nu i se strige ,,BĂLOSULE''...a ales să te  scuipe...dând dovada unei persoane inteligente și cu un moral net superior ție! 

Ce zici ? Îmi dai dreptate? 

Până ieri lingeai obrazul 
Astăzi ai schimbat macazul!
Ai tras pe linia moartă
Crezi probabil că-i mai dreaptă?

Până ieri apreciai 
Azi detești cu vehemență
Ieri ce logică aveai?
De ești plin de opulență? 


(ÎN CAZUL NOSTRU ,,OPULENȚĂ,,  ESTE FOLOSITĂ VARIANTA 1)

1 -(opulență = mizerie,pauperitate,penurie,pauperism)
2 -( opulènță = abundență,belșug, bogăție, îmbelșugare,îndestulare,prisos)

                                                                                                    KEN
                                                                             01082018 / Bumbești Jiu










sâmbătă, 28 iulie 2018

Kessy Ellys Nycollas - Români - Scrisoare deschisă - Fericirea


Fericirea

“Motivul pentru care oamenilor le este asa de greu sa fie fericiti este ca intotdeauna vad trecutul mai bine decat a fost, prezentul mai rau decat este si viitorul mai lipsit de succes decat va fi.”
Seneca

  Fericirea are doar un răspuns, iar răspunsul meu e la el. Vreau să văd că îi pasă... şi nu vreau să tacă pentru că nu cred în tăcere.. Şi poate uneori am uitat să mai zâmbesc, am uitat să mai visez, am uitat că şi eu merit să fiu fericită, nu doar ceilalţi, am uitat că nimeni nu-ţi vrea binele, am uitat să mai sper, am uitat să iau decizii, am uitat să ascult, am uitat să greşesc... am uitat multe... dar nu-mi pasă ce am uitat, căci un lucru e sigur, nu am uitat să îl iubesc... şi ştiu că merită mai mult, şi fără să îmi spună aş vrea să ştiu totuşi ce gândeşte, şi dacă îi e greu să ştie că voi fi mereu aici să îl ascult. Privirea lui, atât de liniştită, de caldă, misterul lui... pur şi simplu el, e ceva ce nu pot explica, când sunt cu el, îmi aduce atâta linişte, mă face să îl doresc atât de mult. El este prezent în orice clipă a vieţii mele. Prin bunătatea şi blândeţea lui pot învinge orice greutate, în umbra trupului lui mă simt în siguranţă.
    Vocea lui îmi dă fiori şi surâsul lui îmi poartă imaginaţia spre locuri plăcute, cutreierate de noi cândva...
Tânjesc să îl am în braţele mele, să îi sărut buzele dulci... Adeseori văd cu ochii minţii clipa când îl voi revedea că îl voi îmbrăţişa ca într-un vis şi restul lumii va deveni pentru mine o nimica toată... cât de frumos va fi!
    De multe ori mă îndreptam spre locurile în care obişnuiam să mergem, să fim împreună, departe de toţi şi de toate, stăteam pur şi simplu, îmi aduceam aminte de tot ce se întâmplase între noi, stăteam minute în şir aşa... simţeam nevoia să fac asta, parcă îl simţeam mai aproape. Totul se derula în faţa mea, zâmbeam singură când îmi aminteam de toate clipele minunate...
     În fiecare dimineaţă încerc să încep altfel ziua decât cea de ieri care a fost un dezastru, numai gândindu-mă la el, dar niciodată nu-mi iese. Am nevoie de el când mă trezesc să îi spun,,Bună dimineaţa!" şi să îl sărut, să îi mângâi obrazul, ochii, fruntea, să ne îmbrăţişăm. Am nevoie de el să pot să zâmbesc! Am nevoie de el să uit tot ce este rău în lumea asta.
             Când iubeşti pe cineva îţi doreşti atât de mult să îi arăţi asta, să ştie cât înseamnă pentru tine. Dar, nu toţi suntem la fel,iubim diferit, o arătăm în felul nostru, avem calităţile şi defectele noastre. Nimeni nu e la fel, şi de cele mai multe ori încercăm să fim perfecţi, să scoatem în evidenţă calităţile, dar cei de lângă noi trebuie să ne cunoască şi defectele, să ne iubească şi să ne accepte aşa cum suntem.


Kessy Ellys Nycolls - Romănia - Scisoare deschisă - Poate greșesc!


Poate greşesc!

Toate pasiunile ne fac să comitem greşeli, dar pe cele mai ridicole le facem din dragoste.

Poate greşesc eu, greşesc prin felul meu de a fi? Gesturile de tandreţe, sentimentele mele pentru el, de care nu este străin, i le-am arătat de câte ori am avut ocazia... oare se simte sufocat? Asta sunt eu, prin natura zodiei mele...,,iubesc cu inima” şi dacă este o greşeală pentru că pur şi simplu iubesc... atunci sunt condamnată, îmi merit pedeapsa, aceea de a fi singură. Perfecţiunea există atunci când iubim cu adevărat, pentru că atunci suntem prea ocupaţi să iubim şi nu avem timp să observăm defectele. Până şi cel mai mare defect îl considerăm perfect.
      Îmi amintesc de nopţile când ne plimbam, când stăteam îmbrăţişaţi şi priveam pur şi simplu luna, stelele, sau stăteam fără să spunem nimic. M-am bucurat de fiecare clipă alături de el dar poate totuşi nu suficient.
     Mă încearcă într-un fel acest gând, acela că poate nu am petrecut prea mult timp împreună, nu l-am îmbrăţişat destul, nu l-am sărutat destul, nu i-am arătat toată dragostea mea aşa cum aş fi vrut şi poate că nu vom mai trăi niciodată acele clipe minunate... acesta e regretul meu.



joi, 26 iulie 2018

Kessy Ellys Nycollas - România - Scisoare deschisă - Am visat





Am visat
Dragostea este o încercare de a transforma o părticică dintr-o lume de vis în realitate.

Am visat de multe ori această persoană specială din viaţa mea... EL există... îmi doresc atât de mult să fiu cu el. Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, se îndeplineşte iar eu nu mi-am pierdut speranţa, mă gândesc la el în fiecare clipă şi doar sufletul meu ştie cât e de greu atunci când nu îl ,,simt” aproape, când nu dă nici un semn.
    Sunt aici, acum şi scriu despre el, despre tot ce am trăit frumos de fiecare dată când ne revedeam.
     Ne despart multe... distanţa, viaţa, oamenii, poate şi destinul dar dacă ar privi dincolo de fereastra camerei lui m-ar zări, pentru că sunt tot ce este în jurul lui, sunt depărtarea, sunt apusul şi răsăritul... sunt totul şi totuşi, nimic...
    Să cred că este frică, frica că ar putea simţi ce nu a mai simţit de mult şi nu mai vrea să fie rănit?
    Când simţi înăuntrul tău acea frică atunci trebuie să iubeşti mai mult, să prinzi curaj. Lasă-te dus de val, dăruieşte iubire şi vei primi înapoi, când iubeşti simţi că nu ţi-e frică de nimic.
    De multe ori poate... dragostea trece pe lângă noi şi nu îi dăm importanţă, tocmai din cauza acestei frici care a pus stăpânire pe noi dar și  lipsa încrederii... şi îţi dai seama că ai pierdut ceva ce ar fi putut fi frumos, sincer. Dacă iubirea e profundă, curată, frica nu există, e doar ceva negativ care nu ne lasă să mergem mai departe, nu o putem lăsa să pună stăpânire pe noi.

                                    KEN