Kessy Ellys Nycollas - România - CONFESIUNILE MELE. partea a-II-a

Dar tânjesc după iubire. Aştept de când mă ştiu să întâlnesc o persoană care să îmi spună, TE IUBESC, aşa cum eşti. Voi fi lângă tine mereu... şi aici vreau să precizez din nou că nu mă refer la îndrăgostire ci la o iubire pură aşa cum şi Dumnezeu ne iubeşte pe toţi.

    Şi iată că în acest moment am găsit singură o explicaţie.

    Şi Dumnezeu ne iubeşte, îi simţim iubirea însă nici nu îl avem alături şi nici nu l-am văzut niciodată.

    De acum înainte voi căuta să îmi educ mintea în aşa fel încât să înţeleagă că oricare dintre persoanele care au făcut s-au fac parte încă din viaţa mea... mă poartă în gânduri mă evidenţiază în rugăciuni chiar dacă mie nu îmi fac cunoscută asta... pentru că altfel nu reuşesc să foc o schimbare cu mine însămi.

    Mereu îmi promit că nu o să mai fie o altă dată viitoare în care să procedez la fel dar de fiecare data, dau greş... şi ajung tot în situaţia mea, bine cunoscută... bine învăţată în atâţia ani.

    Degeaba îmi promit că data viitoare o să procedez altfel şi nu o să mai repet acelaşi scenariu...

    Mă trezesc pur şi simplu din nou luată de val şi îmi spun: ei, asta e... sa întâmplat din nou... exact ceea ce ştiam eu mai bine... fără să îmi pun întrebarea, înainte, dacă fac rău sau nu...

    Uneori mă gândesc că voi trăi momentul... dacă voi fi fericită sau nu, nu este niciodată o întrebare de început... pentru că măcar atât am învăţat... şi anume că... fericirea este relativă şi de faţadă...

    Cu ea se începe iar pe parcurs se diminuează... niciodată nu creşte... cred că este o chestie matematică... de invers proporţional...

    La început simt că acea persoană merită să mă aibă în viaţa ei... pentru că merită pur şi simplu acest lucru... nu pentru faptul că ar putea să mă facă fericită până la adânci bătrâneţi...

    La un moment dat... când deja am puterea să îmi schimb comportamentul... las furia din mine să vorbească în locul meu... dar şi ea cedează şi predă ştafeta suferinţei... care este mult mai pricepută şi face ca regretele să dispară... transformând foarte repede dezamăgirea în satisfacţie şi punând totul pe seama unei noi lecţii de viaţă.

    Mă opresc în loc, îmi imaginez că am în faţa mea persoana care mi-a provocat suferinţa şi îi spun cu zâmbetul pe buze... deşi în suflet doare, doare tare... ei bine, gata. Totul ia sfârşit aici că doar nu o să sufăr la nesfârşit pentru tine. Sunt capabilă încă să stau în picioare chiar dacă mi-ai adus destulă descurajare şi nesiguranţă... Mă întorc la fel de zâmbitoare continuând să îi declar... că încă mai ştiu să merg mai departe. Drumul meu nu se sfârşeşte aici şi acum.

    Intodeauna am fost considerată o femeie puternică şi cu capul pe umeri şi chiar sunt Pentru asta nu voi rămâne niciodată agăţată de greşelile mele. Voi lăsa trecutul în urmă pentru că acolo îi stă  cel mai bine, îi este locul.

    Ceva ce a trecut poate fi considerat că nu mai există şi că doar amintirile ne fac să ne întoarcem iar şi iar... iar eu refuz categoric să mai trăiesc din amintiri, preferând să trăiesc fiecare moment, fiecare zi pentru că ele ne formează prezentul... trecutul nu mai este... iar viitorul nu va şti nimeni dacă va veni.

    Acum  este cel mai important moment.

    Viaţa este o călătorie... pe care trebuie să învăţăm să o savurăm pas cu pas, clipă cu clipă... şi cel mai important... să o acceptăm aşa cum vine... cu bune şi rele... chiar dacă poate aduce şi suferinţă.Şi ea este necesară... pentru că doar suferinţa ne ajută să ne înălţăm spiritual.

    Nimic nu durează o eternitate... ci alternează...

    După o satisfacţie, o bucurie... trebuie să ne aşteptăm şi la lovitura de graţie.Cu ea se echilibrează balanta vieţii. Dacă am fi mereu fericiţi am uita să ne plătim fericirea. Am uita să mulţumim celui care a fost lângă noi şi ne-a ajutat să o trăim... aşa că tot el, Dumnezeu, ne dă şi ne ia... atunci când noi uităm să Mulţumim... şi ceea ce am observat a fost faptul că exact atunci când totul pare să fie perfect... să meargă ca pe roate... trebuie să fiu pregătită pentru o nouă încercare... motiv care m-a făcut să înţeleg că drumul către fericire nu ar putea fi numit drum dacă nu ar fi plin de diverse obstacole şi dezamăgiri.