Kessy Ellys Nycollas - Români - Scrisoare deschisă - Fericirea

Fericirea

“Motivul pentru care oamenilor le este asa de greu sa fie fericiti este ca intotdeauna vad trecutul mai bine decat a fost, prezentul mai rau decat este si viitorul mai lipsit de succes decat va fi.”

Seneca

  Fericirea are doar un răspuns, iar răspunsul meu e la el. Vreau să văd că îi pasă... şi nu vreau să tacă pentru că nu cred în tăcere.. Şi poate uneori am uitat să mai zâmbesc, am uitat să mai visez, am uitat că şi eu merit să fiu fericită, nu doar ceilalţi, am uitat că nimeni nu-ţi vrea binele, am uitat să mai sper, am uitat să iau decizii, am uitat să ascult, am uitat să greşesc... am uitat multe... dar nu-mi pasă ce am uitat, căci un lucru e sigur, nu am uitat să îl iubesc... şi ştiu că merită mai mult, şi fără să îmi spună aş vrea să ştiu totuşi ce gândeşte, şi dacă îi e greu să ştie că voi fi mereu aici să îl ascult. Privirea lui, atât de liniştită, de caldă, misterul lui... pur şi simplu el, e ceva ce nu pot explica, când sunt cu el, îmi aduce atâta linişte, mă face să îl doresc atât de mult. El este prezent în orice clipă a vieţii mele. Prin bunătatea şi blândeţea lui pot învinge orice greutate, în umbra trupului lui mă simt în siguranţă.

    Vocea lui îmi dă fiori şi surâsul lui îmi poartă imaginaţia spre locuri plăcute, cutreierate de noi cândva...

Tânjesc să îl am în braţele mele, să îi sărut buzele dulci... Adeseori văd cu ochii minţii clipa când îl voi revedea că îl voi îmbrăţişa ca într-un vis şi restul lumii va deveni pentru mine o nimica toată... cât de frumos va fi!

    De multe ori mă îndreptam spre locurile în care obişnuiam să mergem, să fim împreună, departe de toţi şi de toate, stăteam pur şi simplu, îmi aduceam aminte de tot ce se întâmplase între noi, stăteam minute în şir aşa... simţeam nevoia să fac asta, parcă îl simţeam mai aproape. Totul se derula în faţa mea, zâmbeam singură când îmi aminteam de toate clipele minunate...

     În fiecare dimineaţă încerc să încep altfel ziua decât cea de ieri care a fost un dezastru, numai gândindu-mă la el, dar niciodată nu-mi iese. Am nevoie de el când mă trezesc să îi spun,,Bună dimineaţa!" şi să îl sărut, să îi mângâi obrazul, ochii, fruntea, să ne îmbrăţişăm. Am nevoie de el să pot să zâmbesc! Am nevoie de el să uit tot ce este rău în lumea asta.

             Când iubeşti pe cineva îţi doreşti atât de mult să îi arăţi asta, să ştie cât înseamnă pentru tine. Dar, nu toţi suntem la fel,iubim diferit, o arătăm în felul nostru, avem calităţile şi defectele noastre. Nimeni nu e la fel, şi de cele mai multe ori încercăm să fim perfecţi, să scoatem în evidenţă calităţile, dar cei de lângă noi trebuie să ne cunoască şi defectele, să ne iubească şi să ne accepte aşa cum suntem.

Kessy Ellys Nycolls - Romănia - Scisoare deschisă - Poate greșesc!

Poate greşesc!

Toate pasiunile ne fac să comitem greşeli, dar pe cele mai ridicole le facem din dragoste.

citat celebru din La Rochefoucauld

Poate greşesc eu, greşesc prin felul meu de a fi? Gesturile de tandreţe, sentimentele mele pentru el, de care nu este străin, i le-am arătat de câte ori am avut ocazia... oare se simte sufocat? Asta sunt eu, prin natura zodiei mele...,,iubesc cu inima” şi dacă este o greşeală pentru că pur şi simplu iubesc... atunci sunt condamnată, îmi merit pedeapsa, aceea de a fi singură. Perfecţiunea există atunci când iubim cu adevărat, pentru că atunci suntem prea ocupaţi să iubim şi nu avem timp să observăm defectele. Până şi cel mai mare defect îl considerăm perfect.

      Îmi amintesc de nopţile când ne plimbam, când stăteam îmbrăţişaţi şi priveam pur şi simplu luna, stelele, sau stăteam fără să spunem nimic. M-am bucurat de fiecare clipă alături de el dar poate totuşi nu suficient.

     Mă încearcă într-un fel acest gând, acela că poate nu am petrecut prea mult timp împreună, nu l-am îmbrăţişat destul, nu l-am sărutat destul, nu i-am arătat toată dragostea mea aşa cum aş fi vrut şi poate că nu vom mai trăi niciodată acele clipe minunate... acesta e regretul meu.

Kessy Ellys Nycollas - România - Scisoare deschisă - Am visat

Am visat

Dragostea este o încercare de a transforma o părticică dintr-o lume de vis în realitate.

definiţie clasică de Theodor Reik

Am visat de multe ori această persoană specială din viaţa mea... EL există... îmi doresc atât de mult să fiu cu el. Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, se îndeplineşte iar eu nu mi-am pierdut speranţa, mă gândesc la el în fiecare clipă şi doar sufletul meu ştie cât e de greu atunci când nu îl ,,simt” aproape, când nu dă nici un semn.

    Sunt aici, acum şi scriu despre el, despre tot ce am trăit frumos de fiecare dată când ne revedeam.

     Ne despart multe... distanţa, viaţa, oamenii, poate şi destinul dar dacă ar privi dincolo de fereastra camerei lui m-ar zări, pentru că sunt tot ce este în jurul lui, sunt depărtarea, sunt apusul şi răsăritul... sunt totul şi totuşi, nimic...

    Să cred că este frică, frica că ar putea simţi ce nu a mai simţit de mult şi nu mai vrea să fie rănit?

    Când simţi înăuntrul tău acea frică atunci trebuie să iubeşti mai mult, să prinzi curaj. Lasă-te dus de val, dăruieşte iubire şi vei primi înapoi, când iubeşti simţi că nu ţi-e frică de nimic.

    De multe ori poate... dragostea trece pe lângă noi şi nu îi dăm importanţă, tocmai din cauza acestei frici care a pus stăpânire pe noi dar și  lipsa încrederii... şi îţi dai seama că ai pierdut ceva ce ar fi putut fi frumos, sincer. Dacă iubirea e profundă, curată, frica nu există, e doar ceva negativ care nu ne lasă să mergem mai departe, nu o putem lăsa să pună stăpânire pe noi.

                                    KEN

                                     

Kessy Ellys Nycollas - România - Scrisoare deschisă - Când iubești!

Când iubeşti!

 (Scrisoarea a-II-a)

Eu m-am îndrăgostit de foarte tânără, când eram foarte mică, şi consider că, pe cât de mult iubeşti, pe atât de bogat sufleteşte, frumos, liber şi puternic eşti. Iubirea poate să implice şi o dulce suferinţă. Iubirea nu se închide ca robinetul. Dar atunci când iubeşti, sufletul tău este ca un diamant care se şlefuieşte. O fată îndrăgostită este frumoasă, puternică şi fermecătoare, iar fetele trebuie să fie conştiente de asta.

 Iubirea nu are nimic de-a face cu teama, cu spaima de-a nu se afla.

citat din Maia Morgenstern

Când iubeşti zilele trec mai repede, mai plăcut, mai uşor. Lumea ţi se pare mai bună, greutăţile sunt mai uşor de învins.

    Când iubeşti pe cineva simţi că zbori, că pluteşti de fericire, întreg corpul îţi este învăluit într-o dulce amorţire.

     Am avut puterea să mai cred că viaţa mea, mai are încă sens. Ce bine m-am simţit în clipa aceea. O vorbă, un cuvânt, o rază de lumină în viaţa asta, atât de scurtă şi de imprevizibilă dar ce mult au contat.

     Sunt oameni, persoane speciale, care ne apar în cale şi care ne intră în viaţă atunci când ne aşteptam mai puţin şi pentru care ajungi să simţi ceea ce nici tu nu ai fost capabil să crezi că eşti în stare.

    Apar atunci când aveai atâta nevoie să simţi că poţi iubi din nou, că totul este frumos, aşa cum ţi-ai dorit întodeauna şi nu credeai că mai există  iubire!

    Ce e iubirea asta?

    Dorinţă, suferinţă, prietenie, durere, amăgire!

    Unde ajungem?

    Cât de mult poţi spera la un moment dat şi cât de mult îţi poţi dori ceva ştiind, de fapt ce se va întâmpla şi fiind conştient că toate iubirile mor !?

     Există iubiri pe care nu le poţi duce.

     Te ard, te consumă pe dinăuntru, încep frumos şi nu se termină aşa cum ai visat pentru că, pur şi simplu, sufletul nu poate să le încapă atât de mari, atât de intense, atât de neobişnuite.

    Poate sunt prea sensibilă, melancolică, am prea multă dragoste de oferit.

    E greu, atât de greu! Simţi că totul se năruie, că nimic nu mai contează, simţi că tot timpul este înnorat, chiar dacă afară este soare, nimic nu te bucură, trec zilele pe lângă tine, fără să observi, fără să îţi pese.

     Citeam undeva că ascultându-ne inima vom începe să ne îndreptăm în direcţia bună, fără să ne gândim măcar la ce e bun sau rău. Am încercat şi asta. Am încercat să nu mă mai gândesc la gura lumii, să nu mă intereseze ce va spune societatea, să nu mă intereseze nimic altceva în afară de propria-mi persoană şi propria-mi fericire.

    Este o soluţie, nu spun nu, dar amestecul acela de iubire şi durere este foarte greu de suportat. Trăim îndepărtaţi. Trăim spunându-ne cuvinte care uneori au o aşa mare încărcătură emoţională încât rămân pentru mult timp într-o stare de rău, de leşin, de durere de cap şi de amorţeală a buzelor.

   De ce oare este să fie aşa? Trecem zilnic pe lângă fel de fel de oameni dar nici unul nu ne transmite nimic! Trecem ca şi cum nu ar exista şi trăim cu durerea în suflet pentru cineva care nu poate să ne fie alături fizic. Iubim cu aşa mare intensitate acel suflet încât doar gândul că există în viaţa noastră ne dă puteri nebănuite.

    Cuvintele, gândurile curg şi nu se mai opresc. De fiecare dată când scriu mă gândesc la,,el”, la noi şi nu aş vrea să simtă nimeni ceea ce simt eu de fiecare dată.

    Uneori mi-e teamă să adorm.

    Mă tem pentru că sunt nopţi în care îl visez şi aş vrea să nu mă mai trezesc din acel vis cu speranţa că doar aşa vom rămâne împreună.

   E trecut de ora trei,e dimineaţă şi încă n-am somn...

    Dacă aş încerca să descriu acum ceea ce simt, cuvintele ar da naştere unor versuri dintr-o poezie tristă şi nu aş vrea nici să întristez dar nici să bucur pe cineva.

    În sufletul meu este o harababură de sentimente şi trăiri, un gol imens creat de singurătatea în care trăiesc. Sufletul din mine se zbate între iubire şi iertare, între iubire şi teamă, între uitare şi dorinţă.

    Simt că este aşa de mult pentru mine!

    Trăiesc o poveste de iubire prea grea!

    Mă străduiesc să înţeleg dacă merit eu toate astea sau nu!

    Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Starea asta însă, a devenit ceva normal de la o vreme.

    Încerc să-mi ascult inima.

    Încearcă să îmi spună că regretă!

    Acum aș vrea să dau timpul înapoi!

    Mintea mă ceartă iar eu încerc să mă folosesc de cea mai banală scuză spunându-i că n-a fost vina mea.

    Tot ce aş mai vreau acum ar fi să recapăt acea ,,părticică" pe care Bunul Dumnezeu mi-a dăruit-o într-o sfântă zi de miercuri, prima zi de după ultima zi de Paşte şi ştiu că e în zadar.

   A început să se audă deja cântecul cocoşilor. Este dimineaţă! Îmi amintesc de dimineaţa în care ne-au prins zorii zilei făcându-ne declaraţii care acum îmi fură liniştea la gândul că am avut martor pe Bunul Dumnezeu.

     O nouă zi abia începe!

     Şi mă cuprinde o teamă... mi-e frig. Simt cum totul din jurul meu ia parte la suferinţa mea...

     Mi-e frică de moarte... mi-e teamă de oameni... mi-e frică de propriile mele mâini... mă tem de Dumnezeu...

     Şi adorm... aşteptând acelaşi coşmar ce-l am de luni întregi... şi care lasă în sufletul meu multe semne de întrebare... mi-e teamă să închid ochii... îl vreau pe Dumnezeu, rana e prea adâncă. Şi... recunosc că vina... a fost... doar a mea.

Kessy Ellys Nycolls - România - SCRISORI DESCHISE- Viața este un mister

CAPITOLUL II

       Scrisori deschise

În puţină vreme, am căpătat, prin această metodă primejdioasă, nu numai o mare uşurinţă de a citi şi de a mă înţelege, dar şi o cunoaştere a pasiunilor, unică la vârsta mea. N-aveam nicio idee despre lucruri, când toate simţămintele îmi erau deja cunoscute. Nu făptuisem nimic, dar simţeam totul. Aceste emoţii încâlcite, pe care le încercam una după alta, nu tulburau cu nimic raţiunea pe care n-o aveam încă; dar ele mi-au format una de alt soi şi mi-au dat despre viaţa omenească nişte noţiuni bizare, smulse din cărţi, şi de care experienţa şi cugetarea n-au putut să mă lecuiască niciodată.

Jean-Jacques Rousseau în Confesiuni

       Viaţa este un mister

              (Scrisoarea 1)

Dacă nu gândeşti ca ceilalţi, asta nu înseamnă că gândeşti "greşit".

Poate ei se înşeală, chiar dacă sunt majoritatea, iar tu ai dreptate.

 Dacă nu îţi plac aceleaşi lucruri care îi încântă pe alţii, asta nu înseamnă că este ceva neregulă cu tine. Dacă alţii nu îţi oferă validare sau confirmări, asta nu înseamnă că nu faci bine ceea ce faci. Eşti diferit, autentic, original şi asta este tot ceea ce contează. Caută-ţi întotdeauna calea şi adevărul proprii pentru că ele te vor face fericit, indiferent de opinia altora. Atât timp cât nu încalci libertatea celorlalţi, fii aşa cum simţi!

citat din Ursula Yvonne Sandner

    Îmi amintesc şi acum de zilele când eram o adolescentă plină de viaţă şi dornică de libertate.Mă simţeam ca o pasăre care se învârte în spaţiu strâmt al coliviei în care trăieşte stând  cu ochiii aţintiţi pe uşă acesteia, să se deschidă şi să poată zbura.

     Acea dorinţă, de a fi liberă, era atât de mare încât abia aşteptam să termin şcoala şi să plec unde o să văd cu ochii, cât mai departe. Vroiam să fiu liberă să decid şi visam la o casă şi o familie frumoasă undeva la oraş, într-un oraş de munte. Muntele a început să mă atragă din momentul în care am mers într-o excursie, cu şcoala, prin frumoase locuri din ţară.

      Terminasem şcoala şi abia aşteptam să mă angajez, să am banii mei şi să fac doar ce vreau eu cu ei.

Îmi spuneam atunci ca şi acum ceea ce spunea de fapt şi Osho:

     "Riscă tot ce ai! Fii asemenea unui jucător! Riscă totul, deoarece clipa următoare ar putea să nu mai vină, aşa că de ce să îţi pese? De ce să te intereseze? Trăieşte intens, trăieşte plin de bucurie. Trăieşte fără teamă, trăieşte fără să te simţi vinovat. Trăieşte fără să îţi fie frică de iad şi fără să doreşti raiul. Trăieşte pur şi simplu."

Osho - Viaţa este aici şi acum

     Am fost intotdeauna o curajoasă, o luptătoare şi nu mi-a fost teamă să o iau de la cap ori de câte ori am considerat că a venit momentul fără să pun în balanţă ceea ce voi pierde.

     Aveam în cap tot timpul şi mai persistă încă în mintea mea şi acum cuvintele mamei mele: ,,şi de ar fi să mănânc pământ de sub picioare o dată şi o dată voi reuşi’’.

     Am avut uneori şi momente de inconştienţă de-a dreptul, în care nu mă interesa de nimeni şi de nimic, nu mă interesa de gura lumii. Tot ce conta era să trăiesc ,,aici şi acum,,. Aveam multe vise măreţe. Recunosc că am fost şi sunt foarte ambiţioasă şi simţeam că am lumea la picioare. Tot ce gândeam venea la mine ca pe tavă. Eram singură printre străini dar niciodată nu am încetat să am vise şi să ştiu ce vreau de la viaţă. Am început la un moment dat să înţeleg cine sunt.

    Am cunoscut multe persoane, am avut şi momente de încredere oarbă în oameni, crezând că toţi sunt ca şi mine, că au dorinţe, vise şi că văd viaţa aşa cum o văd eu. Nu era aşa însă de la fiecare am avut de învăţat lecţii importante de viaţă, lecţii dure dar nu regret nimic. Mulţumesc neîncetat tuturor acelora care şi-au intersectat vieţile cu a mea. Mulţumesc celor care mi-au rămas aproapte şi care sunt aşa de puţini dar mulţumesc şi acelora care m-au abandonat din lipsă de încredere, din invidie şi din  alte motive pe care le ştiu doar ei şi Bunul Dumnezeu. Le mulţumesc pentru că doar aşa am înţeles cât sunt de puternică şi cât pot să fac cu forţe proprii dar şi că trebuie, mai întâi de tot şi toate, să mă gândesc mai întâi la mine, la propria persoană şi abia după aceea la ceilalţi. Pentru a mă pune pe primul loc mi-a trebuit ceva timp, de ce să nu recunosc, în care am avut parte de experienţe mai puţin plăcute dar care m-au coborât cu picioarele pe pământ şi m-au condus spre împlinirea unor visuri.

     Şi totuşi, Viaţa este un mister imprevizibil!

    Aştepţi uneori, ca lovit de trăsnet, să vezi ce se mai întâmplă şi nu poţi face nimic.

    Te face să te simţi atât de neputincios în faţa ei!

    Multă vreme nu am înţeles acest joc.Când reuşeam să realizez ceva din ceea ce îmi propuneam mă consideram puternică.

    Când nu reuşeam, mă vedeam atât de slabă, de neputincioasă... de ne pregătită profesional, lipsită de şcoala vieţii.

    Cu timpul însă am ajuns să văd clar că toate drumurile sunt scrise.Că ceea ce Dumnezeu ne permite, realizăm, însă ceea ce el nu acceptă, indiferent de cât de mult ne-am dori nu ajungem la finalizarea proiectelor noastre.

    Am avut situaţii în viaţă când spuneam cu mâna pe inimă că nu voi face un lucru şi după scurt timp îl făceam. Era o luptă cumplită între minte şi mine, sau eram doi în unu care se contraziceau tot timpul, NU, fiind adeseori învingător.

    Mă nemulţumeau cumplit unele situaţii în care îmi doream din tot sufletul să nu ajung să mă contrazic singură şi nu reuşeam.

    Plângeam, mă necăjeam, mă auto criticam, însă fără nici un rezultat. ,,NU,, era adeseori învingător, asta însemnând că făceam ceea ce nu îmi doream să fac, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple şi totuşi se întâmplau.

    Am încercat de multe ori să-mi pun ordine în viaţă, în gânduri, în sentimente, fără rost însă. Am ajuns să-mi dau seama că după atâta timp sunt neschimbată. Am rămas la fel de încăpăţânată de luptătoare dar în acelaşi timp neputincioasă în ceea ce trebuie să fac şi ceia ce trebuie să se întâmple.La fel fac şi acum. Sunt ca o maşină cu pilot automat. Cineva de undeva îmi stabileşte traseul, ruta, destinaţia iar eu lupt cu atâta îndârjire şi încăpăţânate să ajung în locul indicat, la sufletul dorit, la OMUL cu care trebuie neapărat să fiu şi să scriu un nou capitol în viaţa mea.

     De foarte multe ori mă tem de dorinţele şi gândurile mele.Mă tem să spun cu voce tare ceea ce îmi doresc pentru că aşa se întâmplă.

     Am decis la un moment dat că nu voi mai accepta pe nimeni în viaţa mea, că vreau să trăiesc singură şi liberă ca pasărea cerului.

     Am zis dar asta nu înseamnă că am şi reuşit.

     Nu vreau nimic mai mult decât să pot să fiu fericită din nou, să ştiu că e cineva căruia să îi pese de mine, să mă înţeleagă, să împărtăşim bune şi rele, totul. Să simt că aparţin unui suflet.

     Nu e uşoară viaţa, însă când ai pe cineva lângă tine, atunci treci peste toate mai uşor. Nimic nu ţi se pare atât de greu însă, când nu este acel cineva, simţi că eşti la pământ şi chiar nu vrei să te mai ridici, nu mai ai putere să continui.

     E grea singurătate, dar nu îmi este frică de singurătate, nu mă tem de nimic, însă sentimentul că nimeni nu mă iubeşte, că nimeni nu se gândeşte la mine, că nu aparţin unui suflet pereche, mă deposedează de putere.Mă simt ca un invalid! Da! Pentru că a fi invalid nu trebuie neapărat să-ţi lipsească ceva vizibil din corp. Invalid eşti şi atunci când îţi lipseşte cineva din inimă!

    Să trăieşti o viaţă singură e ca şi cum ai merge mereu pe un drum al plângerii.

    Să trăieşti singur înseamnă să nu mai ai pretenţie la nimic, să nu mai aştepţi nimic de la viaţă, ori eu, nu pot să trăiesc fără pretenţii şi asta mă face să nu pot trăi singură.

Kessy Ellys Nycollas - România - Viața mea, e vița mea!

                         Viața mea, este a mea!

    După ani mulți în care m-am străduit să ,,încap într-o cutie” doar ca să fiu pe place celor din jur, am ajuns să înțeleg că viața mea este a mea, nu a lor și că, doar trăită așa cum simt eu, este trăită, restul a fost doar mimată. Greu am înțeles că autenticitatea este cea mai valoroasă comoară a omului. Suntem aici ca să ne urmăm propria cale și să trăim în acord și bună înțelegere cu vocea noastră interioară.

    Nu trebuie să fie treaba nimănui felul în care alegem să trăim. Nu trebuie să ne lăsăm influențați de părerile și dorințele partenerului, prietenilor, colegilor și nici măcar de dorinţele părinților. Nu permite-ți presiunii sociale să vă coordoneze viața, să vă dicteze alegerile, să vă controleze gândurile, dorințele, atitudinea sau comportamentul.

    Nu trebuie să intre în atribuțiile altora ce job ți s-ar potrivi, unde trebuie să trăiești, cum și în ce mod alegi să trăiești (singură sau căsătorită), dacă să ai copii s-au nu...

     M-am lăsat influențată multă vreme de părerile celor din jur și am trăit cu teama de gura lumii, ajungând să descopăr că am trăit o viață care nu era a mea neavând nimic de-a face cu felul meu de a fi, cu dorințele și visurile mele, cu autenticitatea mea. Am trăit pur și simplu ca o copie a celor din jurul meu iar viața mea nu mi-a aparținut, nu a fost a mea, nu am trăit cu adevărat.

    Am ajuns la o vârstă. Sunt mamă și bunică și dacă până acum mi-am lăsat viața în mâinile societății, a soțului, fiind forțată de situații și împrejurări, de acum am devenit neascultătoare. Simt că mă sufoc sub presiunea celor care vin să îmi dea sfaturi, să îmi impună unele lucruri, să îmi arate drumurile despre care cred ei că sunt ale mele. Refuz categoric să mai execut. Refuz să mai merg pe drumuri care nu îmi aparțin. Refuz părerile care îmi impun. Ascult părerile celor din jur dar nu mă supun lor. Prefer să îmi asum și riscuri și responsabilități dar să simt că fac ceea ce mă face să mă simt eu, autentică și liberă.

    Consider că a face ceea ce simt este un drept al meu personal și nu permit nimănui să mi-l încalce. Vreau să fiu așa cum îmi doresc, să merg unde îmi doresc, să mă îmbrac așa cum mă simt cel mai bine, să dorm când vreau, să cânt dacă vreau, să plâng când sufletul dă pe dinafară, să scriu, că pictez, să călătoresc și de ce nu, să iubesc.

    Nu voi întreba pe nimeni dacă este mulțumit sau nu de ceea ce fac și cum aleg să fiu iar dacă unora nu le place este problema lor nu a mea. Eu nu mă amestec în viața nimănui, nu mă impun, nu îmi spun părerea. Știu că ar fi inutil și că mi-aș face rău atât mie cât și celuilalt.

    Am ajuns să am puterea, să nu mai permit nimănui să îmi devieze calea, să îmi schimbe direcția.

Îmi amintesc cu stupoare și acum, deși au trecut câţiva ani, cum, fiind alături de cineva a îndrăznit să îmi spună: ești cu mine, faci ca mine! Wooow! L-am privit atentă dar am tăcut pentru o scurtă vreme apoi i-am spus: asta să o crezi tu! Nu știi puiule cu cine ai dea face! Îmi pare rău pentru tine. Dacă cei din jur îți spun Generalul, în fața mea eşti doar Colonel. Eu nu mai ascult de multă vreme ordinele nimănui. Când eu îmi doresc cu adevărat ceva, nimeni și nimic nu mă poate împiedica să îmi realizez acel vis.

    Îmi urmez visurile și fac doar ce îmi doresc eu să fac.

    Mulți oameni au încercat să râdă de visurile mele, să îmi spună că nu voi reuși încercând să mă tragă în jos sau să mă facă să mă abat de la calea mea dar nu au reușit. Am preferat să risc totul, să pierd totul, să o iau de la cap ori de câte ori a fost nevoie și am demonstrat că am reușit pentru că fac ceea ce simt că pot să fac și fac ca visul meu să se realizeze spre surprinderea lor. Am râs la urmă iar râsul meu a fost de bucurie şi satisfacție. Nu am putut să fac pe plac nimănui. Am făcut exact ce am simțit iar când am dat greș, pentru că se mai întâmplă uneori și astfel de lucruri, am avut tăria să îmi redresez corabia visurilor pierdute, să mi le transfer în corabia speranței cu care, apoi, am ajuns la destinația dorită.

    Nu iubesc grupurile care impun. Nu pot să accept când cineva încearcă să mă dirijeze pe un alt drum spunându-mi că eu nu sunt pe cel bun. Am încăpățânarea să cred că fiecare om poate fi unic, poate fi el însuși și că nu doar în turmă și respectând turma și ciobanul poți să ajungi undeva... Prefer să ajung să nu fiu acceptată de grupuri dar nu voi accepta să îmi sufoc vocea interioară. Acea voce știe cel mai bine ce mi se potrivește, este cea mai cinstită cu mine și tot ea îmi spune să nu mă necăjesc atunci când un grup nu mă acceptă pentru că oricum nu avea valori cu care să rezonez. De fiecare dată când am hotărât să merg pe drumul meu, să fiu aşa cum simt eu că sunt, am găsit și oamenii pe aceeași lungime de undă cu a mea și alături de ei am simțit că viața mea este împlinită.

    Eu sunt eu! Sunt așa cum sunt și nu mă voi lăsa schimbată, influențată, modelată, transformată de cei care cred că ,,ei știu mai bine totul” sau de cei care au tupeul să îmi spună că prin comportamentul lor nu fac ceva rău, îmi vor doar binele.

    Oamenii care încearcă să te conducă pe un drum al lor, sunt oamenii care vorbesc prin prisma propriilor eșecuri și renunțări, limitări, frustrări și frici dorind să te conducă către propriile lor așteptări și dorințe egoiste.